miercuri, 31 decembrie 2008

Trag linie pe 2008

2008... Da, un alt an care trece şi face ca umanitatea să îmbătrânească sau să se deştepte sau să evolueze... Nu-mi dau seama exact. N-am absolut niciun regret legat de anul 2008. Nu regret nimic din ce am făcut, ce am zis. Îmi asum în totalitate reacţiile, vorbele, gândurile şi ideile. Nu-mi cer scuze pentru niciuna din cele enumerate pentru că sunt ale mele, îmi aparţin. Regretele nu sunt pentru mine şi nici scuzele care vin doar să justifice nişte scăpări sau erori grave. Scuzele vin pe moment şi vin din suflet, doar atât. Încerc să rememorez pur subiectiv şi, implicit personal, ceea ce mi s-a întâmplat (fizic sau mental) interesant în anul ce azi se va sfârşi. 2008 mi-a adus şi clipe fericite, dar şi tristeţi. Ca fiecărui om. Îmi amintesc de toate. Fără excepţie pentru că din fiecare am avut de învăţat o lecţie clară, deşi uneori dură. În mai 2008, am reuşit să prezint şi să organizez Festivalul de Teatru Primavera, alături de mulţi oameni dragi mie cărora le mulţumesc. În iunie 2008, am simţit că nu mai pot şi nu mai trebuie să tac. Am muncit şi mi-am creat propriul blog de atitudine pentru că simt că naţia asta "tristă" duce lipsă clar de atitudine şi de ceea ce implică ea. Mă bucur că demersul meu a avut ecou. Mulţi tineri mi-au arătat că le pasă. În septembrie, am primit un bobârnac, un ghiont, o lovitură sub centură, indirectă, de la viaţă. Un îngeraş de copil părăsea lumea asta după o luptă crâncenă cu moartea. Am plâns, am reflectat mult şi am simţit că nu există decât o singură cale: aceea de a merge mai departe. În iulie, m-am bucurat de peisaje minunate în Corfu alături de colegi şi prieteni. În septembrie, Turcia (Antalya) a fost destinaţia care m-a făcut să mă relaxez şi sa uit de mine şi de toate lucrurile nefaste ce mă înconjoară. În iunie, la finele unui an şcolar solicitant, mi-am dat seama că, în dauna tuturor cunoştinţelor din lume, calitatea umană primează. Şi m-am simţit uşurat. În decembrie, am dansat la Balul Fanteziei, balul elevilor de clasa a 12-a, ca o avanpremieră la propriul meu bal de anul viitor. Mi-am făcut şi debutul (oficial, să zicem) , timid poate, în televiziune, prin câteva interviuri. În aceeaşi lună decembrie, mi-a făcut o plăcere deosebită să prezint gala Impreună de Sărbători care s-a bucurat de un succes neaşteptat, zic eu. În 2008, am cunoscut oameni noi şi interesanţi (Dan Vîlcea, Cătălina, Adi Elekeş, Anca, Robert, Gabi) , am revăzut persoane datorită cărora sunt ceea ce sunt (Lumi, d-na Banu, d-na Brânzea, d-na Cioroianu şi lista poate continua...), am pierdut oameni dragi... În 2008, mi-am întărit şi mai tare crezul care-mi "şopteşte" zilnic la ureche: "Viaţa e frumoasă, Bogdane!". Pentru mine a fost mereu aşa. În 2008, am realizat că sunt alergic la prostie şi şmecherie. 2008 m-a făcut să-mi fie scârbă de sistemul de învâţământ din ţărişoara asta care mi se pare "jegos" (ca să parafrazez o minunată doamnă profesoară). Astfel, îmi doresc tot mai tare să-mi iau tălpăşiţa şi să plec spre ţări străine. Dar unii oameni (de valoare, zic eu + parte din familie) e posibil să mă facă să mă răzgândesc. În 2008, câţiva oameni m-au dezamăgit. M-am gândit mult la cauze şi consecinţe. Am ajuns şi la o concluzie dată de un optimism cu gust amar: omul e făcut ca să dezamagească. Simplu şi sec. Poate greşesc eu şi gândesc pripit... În 2008, am învăţat să-mi pese puţin spre deloc de ce zice, crede sau aberează lumea. Lume, aşadar, grăieşte că nici în cot nu mă doare! În 2008, am discutat cu tineri care, cred eu, că pot schimba ceva în Românica noastră dragă. 2008 m-a întărit ca personalitate, ca om, ca elev. Am devenit imun la multe lucruri şi persoane/personaje jenante, cârcotaşe, penibile în răutatea lor. În 2008, am învăţat să-mi pese, am învăţat să nu mai tac când ceva merge prost, am învăţat că trebuie să mă implic ca să se schimbe ceva. Îţi trebuie curaj, încredere, voinţă. Am învăţat că, într-o societate dominată de gherţoi nesimiţiţi, de oameni fără caracter, de şmecheri fără diplomă, nu trebuie să fii modest tot timpul, ci doar atunci când e necesar. Pentru 2009, am o mulţime de idei şi planuri pe care trebuie să le pun în aplicare. Despre unele dintre ele cu siguranţă veţi afla... De obicei, obişnuiesc să privesc în perspectivă, anticipând oarecum ce mă aşteaptă. O să fie un an greu, ştiu, dar o să lupt mai tare decât până acum, o să mă zbat, pentru că am multe de demonstrat oamenilor care îmi acordă încrederea lor (zi de zi). Vă urez un an 2009 în care, în primul rând, sănătatea să primeze! Fie ca toţi să aveţi parte de bucurii, împliniri (sufleteşti şi materiale) şi vise! Căutaţi-vă visele şi credeţi cu tărie în ele! Un an minunat tuturor! Nu uitaţi să luaţi atitudine şi în 2009 pentru că atitudinea face diferenţa!
P.S: Despre viaţa mea personală o să vorbesc atunci când consider eu de cuviinţă (poate niciodată public aici pe blog). Aşa că, micilor cretinoizi care n-aveţi ce face şi bârfiţi ca nişte curci plouate, vă dau şi în 2009 şansa să daţi frâu liber imaginaţiei voastre bolnave şi să inventaţi eventual romane-fluviu despre mine! Mă doare drept în başcheţi!

duminică, 28 decembrie 2008

Un dar special de Sărbători

Crăciunul a trecut dacă stăm să privim calendarele. Însă Sărbătorile de Iarnă continuă, eu aşa simt. Dacă tot românul şi-a umplut până la refuz (poate) intestinul gros în această perioadă, e bine să ne gândim şi la semnificaţia intrinsecă a Sărbătorilor, nu numai la cadouri multe, sarmale, cârnaţi şi eventual câteva kilograme în plus. Crăciunul e, peste toate astea, un eveniment al sufletului. Multă lume scria şi mă îndemna să fiu mai bun în această perioadă. Nu numai pe mine, ci pe toţi, în general. Nu ştiu dacă ăsta e mesajul adevărat al Sărbătorii acesteia minunate. Eu merg pe principiul lui Dalai Lama, atunci când vrei să fii bun cu adevărat şi nu doar să înşirui nişte cuvinte, nişte vorbe. El spunea aşa: "Fii bun ori de câte ori e posibil! Şi e posibil întotdeauna." Mai are vreun rost să comentez? Categoric nu. O să merg mai departe şi o să spun că în perioada asta nu trebuie nu numai să înfulecăm ca nişte saci fără fund, ci trebuie să ne hrănim şi sufletul. Cu riscul de a fi acuzat de prea mult romantism sau de orice altceva, chiar dacă nu v-am urat nimic de Sărbători, o să vă fac un dar, zic eu. O melodie cântată din suflet pentru suflet. Am ascultat-o acum ceva vreme vreo 3-4 zile încontinuu. E sublimă, superbă, înălţătoare, minunată, extraordinară. Sau, mai simplu: de nedescris în cuvinte... Îţi umple sufletul şi inima de căldură. Aştept păreri despre o asemenea mostră de frumos! 
P.S: Poţi să urăşti melodia asta, limba franceza sau orice altceva, însă când vezi şi asculţi mii de oameni fredonând acelaşi cântec la unison, nu poţi decât să te emoţionezi... şi să te bucuri că aşa ceva există!

Lara Fabian - Je t'aime:


marți, 23 decembrie 2008

Cum să te prostească Iliuţă, frate?

Eu sunt unul dintre duşmanii declaraţi ai somnului. În ultimii 3-4 ani nu cred că m-am culcat mai devreme de ora 1 pentru că mereu am câte ceva de făcut sau pentru că mai butonez aiurea telecomanda în speranţa că voi găsi ceva interesant de văzut la TV. Aşa mi s-a întâmplat şi acum câteva seri. Zapez eu ce zapez pe la 1:30 noaptea şi îmi opresc atenţia asupra Antenei 1 unde, de obicei, sunt piţipoancele alea stresante care vorbesc mult şi fără rost ca să te convingă să le bagi un bănuţ în buzunar prin concursurile lor pentru retardaţi mintal. Pe postul cu pricina era un băieţaş cu privire de bou speriat şi faţă de poponaut în acelaşi timp (n-are de ce să se simtă jignit că asta-i realitatea). Sub el văd că scrie cu ditamai literele: "Iliuţă - numerologie". Atunci zic să stau să mă uit la el că poate o fi vreun doctor docent în numerologie şi prima mea impresie e de neam prost. Şi fac greşeala să-l şi ascult. Săracu' de el... În afara faptului că e peltic, e şi agramat şi simte mereu nevoia să încheie fiecare propoziţie (că la fraze n-a ajuns încă) cu "totuşi". Nu ştiu, frate, cine l-o fi angajat, dar băiatul ăla ar trebui să fie undeva prin clasa a 3-a primară sau aşa ceva. Aşteptam cu o emoţie crescândă să sune primul telespectator ca să ascult ce poate să-i debiteze mintea micuţului cretinoid (ca să vedeţi cu ce-mi pierd eu minute preţioase din viaţă). Şi, într-un final, când eu aveam nevoie de nişte pastile de nervi ca să-l mai suport pe Iliuţă ăla mic şi peltic încă 3 secunde, ei bine, da, minunea s-a întâmplat! Un naiv a sunat! Tarifele la astfel de excremente televizate sunt destul de mari, zic eu, dacă nu extrem de mari (1,19 ieuro/minut). I-a spus cretinelului data naşterii, după care micuţul Nostradamus şi-a început pledoaria care n-avea absolut nicio legătură cu viaţa bietului naiv care plătise ca să fie prostit în direct. Şi atunci mă întreb: cam câţi neuroni în moarte clinică trebuie să existe în căpşorul tău ca să crezi că un papagal peltic e în stare să-ţi ghicească viitorul stând cu o amărâtă de foaie în faţă??? Cam cât de naiv şi prost trebuie să fii? Băi fraţilor, mai treziţi-vă odată că suntem deja în secolul 21! Nu mai speraţi să aflaţi dacă în noaptea următoarea veţi merge de 2 sau de 3 ori la budă! Ca să vedeţi că expertul numerolog Iliuţă (că parcă ai lui nu puteau să-l numească Ilie, Ilioi sau oricum altcumva) este ceva de te iei cu mâinile de creierii capului şi-ţi vine să alergi vreo 10.000 km, am găsit şi o înregistare cu analfabetul peltic. Luaţi de vă râdeţi!
P.S: Nenea Iliuţă, spune-i lu' nea Felix (Dan Voiculescu) să-ţi dea bani de-o ciungă ca să-ţi cumperi şi tu altă cămaşă că pe aia în carouri o porţi de când se bătea Ştefan cu turcii! Ruşinică!

UPDATE: Aseară pe la 12 noaptea, "În gura presei", Mircea Badea şi Marius Tucă s-au declarat şi ei fani Iliuţă - numerologie. Deci nu sunt singurul tâmpit... Măcar atât!

duminică, 21 decembrie 2008

Duduia Nuţi Udrea e şefă la Turism

N-am mai scris de o bună bucată de vreme şi nu vreau să las evenimentele să treacă pe lângă mine. Or fi crezut "cocostârcii" că au scăpat de mine, însă nu, sunt tot aici, mai înverşunat ca niciodată şi cu un mare chef de luptă cu inapţii, inepţii şi prostia. Acum câteva săptămâni au avut loc alegerile parlamentare pentru prima dată uninominale. Adică un mare nimic. În afara schimbării modului de desfăşurare şi organizare a alegerilor, nimic nou sub soare. Aceleaşi campanii infecte cu multe sacoşe pline cu arpacaş şi, eventual, un pix cu juma' de mină, aceleaşi veşnice promisiuni electorale, aceleaşi partide... Însă parcă ceva s-a schimbat: lupta pentru ciolan care mie mi se pare că a devenit mult mai mare. Toată lumea aleargă după ciolan chiar dacă e nevoită să facă sute de compromisuri şi concesii. De unde atâta moralitate, de unde atâtea viziuni politice, de unde atâta atitudine??? De nicăieri. Dacă înainte de alegeri, PDL şi PSD îşi dădeau lovituri grele la fluierul piciorului ca la un meci de fotbal de Divizia a 3-a, acum se iubesc ca doi îndrăgostiţi care au fluturi în stomăcel. Au pus de o cârdăşie (minunata alianţă pentru România: PDL-PSD-PC) şi au început să împartă ciolanul, respectiv, funcţiile. Emil Boc sau "piticul de grădină cu palton", cum îl denumea Ciutacu, a fost desemnat de Băse în funcţia de premier, după ce fosila de Stolojan a renunţat. Iar micuţul preşedinte de partid şi primar al Clujului şi-a format un cabinet de miniştri. Unii dintre ei sunt nişte iluştri necunoscuţi, dar asta nu e important. Alţii sunt cunoştinţe vechi (alde Gabriel Oprea, Radu Berceanu sau Ilie Sârbu) care au supt mult şi bine sângele poporului până acum. Însă cea mai tare desemnare EVER e cea a duduii ce poartă câte Vuittoane vrea muşchiul ei pe braţ şi anume: madame Nuţi Udrea. Ea este cea care îi ştergea botoşeii prezidenţiali lui Băse ori de câte ori avea nevoie. În plus, e soţia lui Cocoş. Dar nu orice cocoş, ci Dorin Cocoş, nenea ăla care a făcut un car de bani în Bucureşti cu parcările. Deci, de mâine încolo o să trăiesc într-o ţară în care Udrea e ministrul Turismului, fraţilor! Ea, femeia-model care dădea cu mopul în campanie până-i săreau başcheţii din picioare, femeia care utiliza forţa brută pentru a planta nişte copăcei, cea care mergea cu balerini în picioare pe nişte coclauri de unde nici tancurile sovietice nu te mai salvau, cea care a croşetat în direct la TV, cea care ne-a adus aminte că cârnatu' de Pleşcoi e de mare fiţă (cacofonia e intenţionată, băi intelectualilor), ei bine, ea este ministru în Românica. Adică ceva mai bine de o treime din poporul ăsta a fost la vot ca să o pună PDL-ul pe fătuca Udrea ministru? Păi iată că da. Aşadar, trăim într-o ţară cu adevărat minunată dacă partidul ăsta de pseudo-intelectuali n-a avut pe altcineva pentru funcţia de ministru al Turismului. Daţi-vă seama câte lucruri ştie madame Udrea despre paltforme-program, despre legi ordinare şi organice, despre pluralismul politic şi management-ul hotelier! Oricum mi se pare că avem o clasă politică minunată, fantastică! Pe domnia ei mai bine o puneau ministru la Ministerul Shoppinguitului sau la Ministerul Silicoanelor. Era mai avantajos, zic eu. Doamna Udrea, eu sunt fanul nr.1 declarat al dumneavoastră! Oriunde altundeva, dar nu în politică! 



Câtă viziune politică credeţi că ascunde Nuţi Udrea în decolteul afişat generos? Să fie o viziune, să fie două?



Avem una bucată blondă, una bucată poşetuţă de firmă şi... bineînţeles una bucată "mână erectă"! Aţi ghicit!