miercuri, 31 decembrie 2008

Trag linie pe 2008

2008... Da, un alt an care trece şi face ca umanitatea să îmbătrânească sau să se deştepte sau să evolueze... Nu-mi dau seama exact. N-am absolut niciun regret legat de anul 2008. Nu regret nimic din ce am făcut, ce am zis. Îmi asum în totalitate reacţiile, vorbele, gândurile şi ideile. Nu-mi cer scuze pentru niciuna din cele enumerate pentru că sunt ale mele, îmi aparţin. Regretele nu sunt pentru mine şi nici scuzele care vin doar să justifice nişte scăpări sau erori grave. Scuzele vin pe moment şi vin din suflet, doar atât. Încerc să rememorez pur subiectiv şi, implicit personal, ceea ce mi s-a întâmplat (fizic sau mental) interesant în anul ce azi se va sfârşi. 2008 mi-a adus şi clipe fericite, dar şi tristeţi. Ca fiecărui om. Îmi amintesc de toate. Fără excepţie pentru că din fiecare am avut de învăţat o lecţie clară, deşi uneori dură. În mai 2008, am reuşit să prezint şi să organizez Festivalul de Teatru Primavera, alături de mulţi oameni dragi mie cărora le mulţumesc. În iunie 2008, am simţit că nu mai pot şi nu mai trebuie să tac. Am muncit şi mi-am creat propriul blog de atitudine pentru că simt că naţia asta "tristă" duce lipsă clar de atitudine şi de ceea ce implică ea. Mă bucur că demersul meu a avut ecou. Mulţi tineri mi-au arătat că le pasă. În septembrie, am primit un bobârnac, un ghiont, o lovitură sub centură, indirectă, de la viaţă. Un îngeraş de copil părăsea lumea asta după o luptă crâncenă cu moartea. Am plâns, am reflectat mult şi am simţit că nu există decât o singură cale: aceea de a merge mai departe. În iulie, m-am bucurat de peisaje minunate în Corfu alături de colegi şi prieteni. În septembrie, Turcia (Antalya) a fost destinaţia care m-a făcut să mă relaxez şi sa uit de mine şi de toate lucrurile nefaste ce mă înconjoară. În iunie, la finele unui an şcolar solicitant, mi-am dat seama că, în dauna tuturor cunoştinţelor din lume, calitatea umană primează. Şi m-am simţit uşurat. În decembrie, am dansat la Balul Fanteziei, balul elevilor de clasa a 12-a, ca o avanpremieră la propriul meu bal de anul viitor. Mi-am făcut şi debutul (oficial, să zicem) , timid poate, în televiziune, prin câteva interviuri. În aceeaşi lună decembrie, mi-a făcut o plăcere deosebită să prezint gala Impreună de Sărbători care s-a bucurat de un succes neaşteptat, zic eu. În 2008, am cunoscut oameni noi şi interesanţi (Dan Vîlcea, Cătălina, Adi Elekeş, Anca, Robert, Gabi) , am revăzut persoane datorită cărora sunt ceea ce sunt (Lumi, d-na Banu, d-na Brânzea, d-na Cioroianu şi lista poate continua...), am pierdut oameni dragi... În 2008, mi-am întărit şi mai tare crezul care-mi "şopteşte" zilnic la ureche: "Viaţa e frumoasă, Bogdane!". Pentru mine a fost mereu aşa. În 2008, am realizat că sunt alergic la prostie şi şmecherie. 2008 m-a făcut să-mi fie scârbă de sistemul de învâţământ din ţărişoara asta care mi se pare "jegos" (ca să parafrazez o minunată doamnă profesoară). Astfel, îmi doresc tot mai tare să-mi iau tălpăşiţa şi să plec spre ţări străine. Dar unii oameni (de valoare, zic eu + parte din familie) e posibil să mă facă să mă răzgândesc. În 2008, câţiva oameni m-au dezamăgit. M-am gândit mult la cauze şi consecinţe. Am ajuns şi la o concluzie dată de un optimism cu gust amar: omul e făcut ca să dezamagească. Simplu şi sec. Poate greşesc eu şi gândesc pripit... În 2008, am învăţat să-mi pese puţin spre deloc de ce zice, crede sau aberează lumea. Lume, aşadar, grăieşte că nici în cot nu mă doare! În 2008, am discutat cu tineri care, cred eu, că pot schimba ceva în Românica noastră dragă. 2008 m-a întărit ca personalitate, ca om, ca elev. Am devenit imun la multe lucruri şi persoane/personaje jenante, cârcotaşe, penibile în răutatea lor. În 2008, am învăţat să-mi pese, am învăţat să nu mai tac când ceva merge prost, am învăţat că trebuie să mă implic ca să se schimbe ceva. Îţi trebuie curaj, încredere, voinţă. Am învăţat că, într-o societate dominată de gherţoi nesimiţiţi, de oameni fără caracter, de şmecheri fără diplomă, nu trebuie să fii modest tot timpul, ci doar atunci când e necesar. Pentru 2009, am o mulţime de idei şi planuri pe care trebuie să le pun în aplicare. Despre unele dintre ele cu siguranţă veţi afla... De obicei, obişnuiesc să privesc în perspectivă, anticipând oarecum ce mă aşteaptă. O să fie un an greu, ştiu, dar o să lupt mai tare decât până acum, o să mă zbat, pentru că am multe de demonstrat oamenilor care îmi acordă încrederea lor (zi de zi). Vă urez un an 2009 în care, în primul rând, sănătatea să primeze! Fie ca toţi să aveţi parte de bucurii, împliniri (sufleteşti şi materiale) şi vise! Căutaţi-vă visele şi credeţi cu tărie în ele! Un an minunat tuturor! Nu uitaţi să luaţi atitudine şi în 2009 pentru că atitudinea face diferenţa!
P.S: Despre viaţa mea personală o să vorbesc atunci când consider eu de cuviinţă (poate niciodată public aici pe blog). Aşa că, micilor cretinoizi care n-aveţi ce face şi bârfiţi ca nişte curci plouate, vă dau şi în 2009 şansa să daţi frâu liber imaginaţiei voastre bolnave şi să inventaţi eventual romane-fluviu despre mine! Mă doare drept în başcheţi!

Niciun comentariu: