joi, 30 iulie 2009

Recunoşti sau nu edificiul? (29)

Această întrebare valorează 1 punct!
Este nevoie de numele edificiului, de oraşul şi de ţara în care se află pentru a vă asigura punctul pus în joc!
Pentru a trimite răspunsul tău, dă clik aici!
HINT1: ACEST EDIFICIU ESTE CONSIDERAT EXEMPLUL SUPREM AL ARHITECTURII GOTICE.
HINT2: ÎN INTERIORUL ACESTUI EDIFICIU SE AFLĂ CEA MAI PREŢIOASĂ RELICVĂ A LUMII OCCIDENTALE, "VEŞMÂNTUL SFÂNT".
RĂSPUNS CORECT: CATEDRALA NOTRE-DAME, PARIS, FRANŢA.
cata a dat singurul răspuns corect! Ai obţinut 1 punct!

Arta medievală a ajuns la zenit prin stilul gotic. Iar catedrala Notre-Dame din Chartres reprezintă încununarea acestui stil arhitectural, care poartă parcă o amprentă divină. La cumpăna dintre secolele al XII-lea şi al XIII-lea, toate tehnicile de construcţie folosite până atunci s-au concentrat într-un mod aproape perfect, dând naştere prin proporţii admirabile unui superb efect vizual.
Pentru prima dată s-au folosit contraforturi uriaşe, care au preluat sarcina susţinerii clădirilor de la ziduri, acestea din urmă, despovărate acum, puteau fi decorate cu ferestre din sticlă colorată (vitralii), ale căror dimensiuni erau de neimaginat mai înainte. Chartres a fost întâia catedrală care avea trei mari ferestre rotunde (rozase), cu diametrul de 13 metri - inovaţie absolută a noului stil arhitectonic. Tot în premieră, biserica era împărţită, prin şiruri de coloane, în trei gigantice nave, decorate cu nenumărate sculpturi în mărime naturală ale unor conducători legendari şi ale unor sfinţi din diferite perioade istorice. Astfel, în lumina ce inunda biserica, credincioşii încercau un sentiment religios nou: bijuteriile şi odoarele preţioase cu care erau obişnuiţi erau acum înlocuite de razele de lumină colorată, filtrată de vitraliile uriaşe şi reflectată de podea, ei având sentimentul că văd chiar "lumina lui Iisus".
Tot o noutate erau şi dimensiunile neobişnuite ale catedralei, traveele de deasupra navei centrale depăşind 30 de metri în înălţime. Biserica avea o deosebită importanţă ca loc de pelerinaj, la Chartres aflându-se cea mai preţioasă relicvă a lumii occidentale, "Veşmântul Sfânt", pătura cu care Fecioara Maria ar fi fost înfăşurată când l-a născut pe Iisus.
Felul cum arată astăzi catedrala este parţial consecinţa existenţei acestei relicve sfinte. În 1194, un incendiu a distrus vechea biserică aproape în întregime. Locuitorii din mica localitate erau disperaţi şi demoralizaţi, nu atât din cauza pagubelor materiale, ci, mai ales, din cauza dispariţiei "Veşmântului Sfânt", despre care credeau că va fi ars o dată cu clădirea. Cardinalul Melior din Pisa, legatul papal în Franţa aflat din întâmplare la Chartres în timpul incendiului, a încercat să-i mobilizeze pe episcop, consiliul bisericesc şi pe locuitorii oraşului pentru a începe construcţia unei noi biserici. Câteva zile mai târziu, rugăciunile şi îndemnurile cardinalului au rodit, episcopul arătând mulţimii relicva care supravieţuise focului în pivniţele catedralei. Miracol la Chartres! Clerul şi nenumăraţi credincioşi şi-au donat câştigurile pe trei ani pentru ridicarea catedralei. 
Acest extraordinar gest a devenit un exemplu de nobleţe sufletească. Iată ce scria stareţul Haimo de la Chartres credincioşilor din Anglia: "Unde s-a mai pomenit vreodată ca stăpânii, puternicii lumii, acoperiţi de onoruri şi averi, şi alţi bărbaţi şi femei din familii nobile să pună mândrii şi aroganţii lor umeri la treabă, pentru a căra vin, făină, ulei, var, piatră, lemn şi alte lucruri necesare pentru ridicarea casei lui Dumnezeu?".  
După numai 25 de ani, catedrala avea să fie proclamată din nou loc de pelerinaj pentru adorarea Sfintei Fecioare, în prezenţa lui Ludovic al IX-lea cel Sfânt. Şi, într-adevăr, există aici peste 173 de reprezentări ale Mariei în vitralii şi prin sculpturile din interior.
Notre-Dame este deosebită nu numai datorită ferestrelor unice, ci şi a felului în care ea s-a păstrat. Aici te poţi simţi în atmosfera, stranie şi atrăgătoate totodată, de acum aproape 800 de ani, când catedrala tocmai fusese ridicată. Chiar dacă pictura originală s-a şters aproape de tot, sculpturile au rămas intacte. La fel şi clădirea, care s-a păstrat în starea ei iniţială.

Un comentariu:

cata spunea...

Notre Dame de Paris,Paris,Franta