marți, 10 noiembrie 2009

Dinică a păşit spre eternitate

[dă "play" şi citeşte]


M-am uitat la TV până acum câteva minute. Nu mi-am putut controla nici emoţiile, nici lacrimile. Am plâns ca un copil cu lacrimi de mare regret. Am ezitat: să scriu despre Gheorghe Dinică, să n-o fac... Am ales prima dintre variante pentru că în scris îmi pot oglindi cel mai facil trăirile, gândurile, sentimentele. Genialul Gigi Dinică a încetat să mai fie printre noi, muritorii de rând, de astăzi, 10 noiembrie, ora 13. El, marele actor, marele om, a luptat până în ultima secundă a existenţei sale cu boala cea nemernică şi necruţătoare. Şi nici măcar 
el, artistul, nu i-a putut rezista... A păşit spre lumea umbrelor la fel de demn cum îl ştiam dintotdeauna. Maestrul Dinică spunea cândva: "M-am suit pe scenă şi parcă eram acolo de când lumea." A părăsit scena vieţii, dar sigur va întregi cu un rol magistral piesa de teatru pe care marii actori ai neamului românesc o pun la cale acolo, sus, sus de tot, departe de lume, în eternitate... Ştefan Iordache, Nicu Constantin, Ilarion Ciobanu, Ovidiu Moldovan, Florian Pittiş, Adrian Pintea şi acum, poate cel mai talentat dintre ei, maestrul Dinică. Dumnezeu trebuie să fie cel mai fericit acum când se poate bucura de o piesă de teatru cu o aşa distribuţie. Eu, la rândul meu, mă simt nu numai extrem de norocos, dar şi onorat de faptul că acum 2 ani am putut să-i văd jucând în piesa de teatru "Take, Ianke şi Cadâr", la TNB, pe Gheorghe Dinică, Marin Moraru şi Radu Beligan. La final, am aplaudat minute în şir cu zâmbetul pe buze. Cei trei mari maeştri ai teatrului românesc mi-au oferit o seară de neuitat!
Modest şi mereu reţinut în apariţiile publice, Gigi Dinică a fost şi va rămâne o icoană vie în memoria tuturor celor care l-au văzut pe scenă sau în roluri memorabile. Bulibaşă ori Lăscărică, Cadâr ori comisarul Paraipan, maestrul Dinică şi-a jucat fiecare rol până la capăt, cu o incredibil de mare dăruire şi har, presărând şi peste noi, oamenii care l-am urmărit pe scenă ori pe marile ecrane, parte din măiestria sa. Un asemenea artist se naşte o dată la câteva generaţii şi, de aceea, ne este interzis să-l uităm, ne este interzis să uităm că ne-a bucurat ani de-a rândul cu geniul său, ne este interzis să nu-i cinstim măreţia. Un întreg neam plânge în hohote în aceste clipe, scena este mai goală ca niciodată acum, iar "bufonii" stau trişti, tăcuţi şi resemnaţi undeva în spatele cortinei. A venit acum rândul îngerilor să-l aplaude pe maestru... Gheorghe Dinică, îţi mulţumim că ai existat, că ne-ai bucurat sufletele, că ai trăit frumos! Ne înclinăm cu admiraţie! Fie ca drumu-ţi spre veşnicie să fie presărat cu flori şi lauri! Rămas-bun, maestre!

Niciun comentariu: