vineri, 25 decembrie 2009

Crăciun cu bine tuturor!

Întotdeauna mi-a fost extrem de dificil să-mi găsesc cuvintele potrivite când vine vorba de Sărbătoarea Crăciunului. Şi atunci când le trimit apropiaţilor mesaje de Crăciun mă fâstâcesc, mă gândesc, mă răzgândesc. În principiu, Crăciunul se simte şi cel mai greu e să exprimi în cuvinte ceea ce simţi. Pentru mine, această zi înseamnă foarte mult de când eram mic copil. De atunci, obişnuiesc să împodobesc bradul de fiecare dată în seara de Ajun, alături de familie. Ascultăm colinde şi mai punem câte un glob în bradul speranţei, al bucuriei şi al frumosului. Colindătorii bat la uşă. Le deschidem si ascultăm un colind live, ca să intrăm şi mai bine în atmosferă. În fiecare an se întâmplă la fel. Da, am crescut. Asta nu contează. Crăciunul îl trăiesc mereu altfel, dar mereu la fel de intens şi plin de farmec. Nu cred că perioada asta ar trebui să ne facă mai buni, mai drepţi ori mai iertători. Este necesar să fim OAMENI oricând, nu numai de Crăciun ori de Paşte. Iar OAMENII cred cu tărie că sunt capabili de sentimente nobile, de trăiri intense, de introspecţii nu numai când o dată din calendar le-o impune, nici tot timpul, dar atunci când o simt, când cred că aşa e bine pentru ei şi pentru cei din jur. De fiecare dată petrec Crăciunul în familie, e deja tradiţie, pentru că alături de toţi ai mei (mă) simt cel mai bine, simt sărbătoarea la nivelul la care îmi doresc - spiritual. Sunt de acord că omul a găsit de-a lungul vremii diverse "găselniţe": cadouri, moşi crăciuni, crenguţe de brad, orice. Dar dacă nu ai Crăciunul în suflet, nu-l vei găsi niciodată sub brad... Crăciunul e o stare pe care, treptat, o simţi la alt nivel. Deşi cu toţii vrem să fim nişte copii în aşteptare de dăruri în seara lui Moş Crăciun, nu cu toţii simţim la fel. Unora le pot părea baliverne cele spuse de mine, pe când alţii pot "vibra", având un zâmbet inocent pe chip. E esenţial să nu ne uităm sufletul (de copil), să simţim, să trăim, să iubim, să existăm frumos, să fim, să dăruim. În speranţa că mesajul meu merge "acolo" unde vreau să meargă, vă doresc din suflet tuturor să petreceţi Sfinte Sărbători de Crăciun cu bine alături de toţi cei dragi vouă, să vă bucuraţi unii de alţii, să simţiţi frumos şi să iubiţi! ! !
Şi nu uitaţi ceva: Crăciun este mereu, nu doar o zi pe an, pentru că nu poţi pune sus pe un raft iubirea, iertarea, puterea de a dărui, aşa cum faci cu globurile sau cu clopoţeii. Binele pe care îl faci altora este binele pe care ţi-l faci ţie însuţi!
Pentru că dimensiunea religioasă a acestei frumoase sărbători nu trebuie neglijată în niciun fel, vă las câteva versuri care, poate, vă vor face să reflectaţi măcar puţin.

"Rugăciune"
de Nicolae Bucur

Doamne Iisuse din ceruri,
Îndreaptă-ţi privirea spre noi
Şi dă-ne cu grijă îndemnuri
Că suntem cuprinşi de nevoi.

Ajută-ne, făcător de minuni,
Să nu ne mâncăm între noi,
Împinşi de răutate şi minciuni
C-ajungem cu toţii-n noroi.

Acum la răscruce de timpuri
Când toate şi totul se-nvaţă
Dă-ne lumină la minte şi chipuri
Mai rabdă şi dă-ne povaţă.

Uneştene-n cuget şi suflet
Şi fă ca iubirea să crească,
Cu liniştea-n fapte şi umblet,
Mai dă-ne povaţă cerească.

Şi iartă păcatele noastre
De suntem aşa de haini,
C-aici pe meleaguri măiestre
Noi ducem o viaţă de câini.

Din ceruri înalte coboară
Să mângâi durerile noastre
Măcar pentru ultima oară
Arată-ţi puterile vaste!

Niciun comentariu: