În luna iunie, după marşul elevilor de clasa a 12-a, acel ultim element ce ne mai leagă direct de anii de liceu, am ajuns în Parcul Ghica. O doamnă cam la 40 de ani se apropie de mine şi mă salută. N-o cunoşteam. În scurt timp îşi declină identitatea: Claudia Bîrlă, redactor la "Expresul de Sinaia". M-a întrebat dacă aş fi dispus să dau un interviu la ziarul pentru care ea lucrează. Am acceptat imediat. Şi iată ce a ieşit...1. Aş dori să ne spuneţi câteva cuvinte despre dumneavoastră.Unde v-aţi născut şi cine sunteţi?
B.F.: M-am născut în Sinaia, în prima lună de primăvară a anului 1991. Sunt proaspăt absolvent al Colegiului „Mihail Cantacuzino”, profilul Matematică-Informatică, intensiv Limba Engleză. Sunt un tânăr (deşi sună fără pic de originalitate!) căruia îi place viaţa, îi place să se bucure de ea. Ador frumosul şi tot ceea ce implică el. Îmi place mult natura şi implicit libertatea. E extraordinară starea pe care libertatea ţi-o conferă! Sunt un tip deschis, sociabil, cu care se poate discuta despre orice.
2. Ce ne puteţi spune despre copilăria dumneavoastră?
B.F.: M-am bucurat de fiecare clipă a vârstei copilăriei pe care am trăit-o frumos prin joc şi joacă, prin călătorie şi studiu. Copilăria a însemnat şi pentru mine vârsta inocenţei, perioada poate cea mai frumoasă din viaţa unui om. Am copilărit, atât la Sinaia, în oraşul meu natal, unde mi-am făcut mulţi prieteni, cât şi la Câmpina, oraşul meu adoptiv, dacă îl pot numi aşa. Imaginea bunicilor mei este marcantă pentru cea mai mare parte din copilăria mea. Pentru că părinţii mei au lucrat destul de mult timp în străinătate, „sarcina” de a mă creşte şi a mă educa le-a revenit în exclusivitate bunicilor mei, sinăieni la origini, care însă s-au mutat la Câmpina şi cărora le mulţumesc pentru că mi-au fost bunici, părinţi, modele. Aşa municipiul Câmpina a devenit al doilea loc al copilăriei mele. Am fost copilul cu cele mai multe grădiniţe la activ: 3 în Sinaia şi una la Câmpina. Probabil că şi ele au contribuit la faptul că acum sunt un tânăr sociabil, un om al dialogului, al comunicării. Apropiaţii care mă cunosc de mic se miră cum dintru-un copil-năzbâtie am devenit un tânăr atât de liniştit. Asta rămâne chiar şi pentru mine o engimă...
3. Cum au fost anii de şcoală?
B.F.: Anii de şcoală i-am petrecut la Şcoala Generală Nr. 2 din Sinaia, actualmente Şcoala “Principesa Maria”. Primii patru ani, clasele primare, au fost o prelungire a copilăriei pentru că încă nu aveam griji, mă jucam în voie, nu înţelegeam eu foarte exact de ce este atât de mare nevoie de studiu. În aceşti patru ani, mi-am dat seama că limba română şi limba engleză îmi plac foarte mult, iar matematica, deşi nu-mi strârnea prea tare interesul, ştiam că este necesară. Mai târziu, în gimnaziu, copilul din mine a început să se maturizeze treptat şi conştientizam deja că şcoala trebuie să aibă un rol primordial în viaţa mea. Şi aşa a şi fost. Fiind un perfecţionist, am luat şcoala foarte în serios, i-am dedicate zile şi nopţi din viaţa mea, dar a meritat efortul. Acum simt că am acumulat multe, simt că educaţia şi orele de studio îmi deschid multe porţi şi, trebuie să recunosc, sunt mulţumit de traiectoria pe care am ales-o care, până acum, s-a dovedit a fi cea câştigătoare. Mă bucur şi o spun cu tărie că nu am absolut niciun regret legat de anii de şcoală.
4. Ce hobby-uri aveţi?
B.F.: Îmi place foarte mult sportul, în general. Preferatul meu, încă de pe la 12 ani, este şi va rămâne sportul alb care m-a atras încă de mic prin eleganţă, complexitate, fair-play. Joc tenis, ca pasiune doar (din păcate) de 7-8 ani de zile şi nu m-am plictisit nici măcar o clipă de acest sport. O altă pasiune de-a mea o reprezintă călătoriile. Mi se pare că ele sunt cea mai frumoasă modalitate de a-ţi petrece viaţa. Dintotdeauna mi-a plăcut să călătoresc, să cunosc oameni, să aflu cât mai multe lucruri despre culture şi civilizaţii străine mie. E absolut fabulos! Mă bucur enorm că până la vârsta asta am reuşit să călătoresc destul de mult în ţări precum Germania, Olanda, Italia, Grecia (insulară şi peninsulară) , Turcia, Austria, Bulgaria. Un alt hobby este şi televeziunea care m-a atras dintotdeauna. Am avut ocazia să prezint o emisiune TV pentru tineri, “SUPER TARE”, la postul de televiziune Valea Prahovei TV. De asemenea, am mai participat la emisiuni în calitate de invitat şi am acordat câteva interviuri. Mi-au plăcut foarte tare toate aceste contacte cu lumea televiziunii care încă mă atrage. Aaa, şi încă ceva: blogging-ul a devenit un hobby pentru mine încă de acum 2 ani. Asta pentru că am simţit nevoia să-mi fac părerile auzite, pentru că mă săturasem de atâta snobism, atâta ipocrizie, atâta lipsă de bun-simţ. Atunci am creat blog-ul “Exerciţiu de atitudine” care funcţionează şi în prezent (http://bfalcescu.blogspot.com) şi care este locul opiniilor, dorinţelor, frustrărilor mele. Cred că nouă, românilor, ne lipseşte atitudinea şi asta ne face, ca popor, atât de laşi, atât de impasivi la tot ce ni se întâmplă…
5. Spre ce carieră vreţi să vă îndreptaţi?
B.F.: Aşa cum am mai spus, sunt un om al comunicării, al dialogului deschis. Ca atare, îmi doresc o carieră fie legată de diplomaţie care mă atrage mult, fie legată de comunicare şi relaţii publice. Ca să fiu onest, şi Dreptul cred că este o variantă pe care o voi lua în calcul.
6. Care este mijlocul de comunicare pe care îl folosiţi cel mai des?(telefon, e-mail..)
B.F.: Cel mai adesea prefer discuţiile tete-a-tete. Când nu este posibil,deşi calculatoarele şi Internet-ul câştigă tot mai mult teren, eu rămân un conservator şi, în consecinţă, sunt adeptul telefoniei mobile. Uneori mă blamez pentru orele de conversaţii lunare la telefon şi îmi propun mereu să le reduc. Sper să-mi iasă.
7. Preferaţi să vizionaţi o emisiune la televizor sau să citiţi o carte?
B.F.: La oameni urăsc snobismul, ipocrizia şi minciuna. Apreciez foarte tare onestitatea. Ca atare, nu voi cădea în „capcana” de a fi ipocrit. Acum câţiva ani aş fi preferat un Jules Verne sau un Daniel Defoe, dar acum prefer o emisiune TV, un talk-show ori un pamflet. Îmi place să fiu mereu o persoană informată şi poate de aceea mă uitdestul la TV. Oricum în ultima perioadă nu am mai avut timp de băseşti, boci, udre, tolontani etc. pentru că vitorul este mult mai important pentru mine acum, iar cărţile au înlocuit anul acesta telecomanda.
8. Care este ultima carte citită?
B.F.: În ultima perioadă l-am cunoscut mai bine pe Octavian Paler de ale cărui vorbe înţelepte am ajuns să mă bucur. Ultima carte citită este „Viaţa pe un peron”, carte a maestrului, din care am avut multe de învăţat, multe lucruri de esenţă. Deşi Paler a fost un pesimist incurabil, iar eu sunt un mare optimist, m-am identificat cu multe din ideile sale.
9. Cum vedeţi Sinaia în prezent şi peste 5 ani?
B.F.: În prezent, Sinaia este un oraş viu, un oraş care se dezvoltă, un oraş care respiră un aer din ce în ce mai curat. S-a consturit mult, s-au creat spaţii de joacă, iar oraşul capată noi valenţe an de an. Sper ca dezvoltarea oraşului-simbol al Văii Prahovei să nu se oprească aici. Mai sunt multe de făcut, cu siguranţă, iar autorităţile sper să aibă încă planuri pe termen mediu şi lung şi să nu se mulţumească „doar” cu atât. Peste 5 ani, am încredere că Sinaia va fi una dintre staţiunile de top din România şi îmi doresc să fiu mândru de locul în care am copilărit, am crescut şi m-am maturizat.
10. Care este locul dvs preferat din oraş?
B.F.: Pentru că îmi place mult natura, locul meu preferat din Sinaia este Parcul „Dimitrie Ghica” care, pe zi ce trece, devine tot mai frumos prin multitudinea de flori, de copaci. Îmi place parcul mai ales seara când este o adevărată oază de linişte şi relaxare într-o lume care nu mai are rabdare...
11. Dacă aţi putea schimba peste noapte ceva în Sinaia, care ar fi acel lucru? Dar în România?
B.F.: Nu mă gândesc să schimb ceva material nici în Sinaia şi nici în ţară. Pentru asta există funcţia de primar al oraşului şi de preşedinte al ţării. Ei ar trebui să se gândească la schimbări din acestea vizibile. Eu îmi doresc să fac poate cea mai grea schimbare posibilă: schimbarea de mentalitate a românilor. Este o evidenţă că în România actuală, atitudinea, de orice natură ar fi ea, aproape nu există. Oamenii sunt laşi, impasibili, nu ştiu să-şi manifeste nemulţumirile, nu ştiu că dreptul la grevă este un drept garanta de Constituţia României. E o utopie poate ce îmi dorec eu pentru că e foarte greu de realizat, dar vreau o Românie cu personalitate, cu oameni de cuvânt şi de caracter, nu cu marionete din plastilină care repetă doar nişte refrene mult prea sforăitoare pentru oamenii cu o inteligenţă peste medie.
12. Există vreun nume care v-a marcat viaţa?
B.F.: Există cu siguranţă mai multe nume care au lăsat o amprentă deosebită asupra vieţii mele. Este vorba despre o parte din dascălii mei de suflet, oameni de care caracter şi onestitate, care mi-au oferit lecţii preţioase de-a lungul vremii. Cu îngăduinţa d-voastră, voi adăuga câteva nume: dna educatoare Varga, dna învăţătoare Viorica Brânzea, dna prof. Rodica Banu, dna Luminiţa Chiciu, dnul prof. Dragoş Moldoveanu, dna prof. Vasiliu, dna prof. Letiţia Cioroianu, dna prof. Ştefania Constantinescu, dna prof. Mariana Cojoc. Le mulţumesc tuturor pentru că, rând pe rând, au pus câte o piatră la temelia a ceea ce sunt eu astăzi!
13. Care ar fi cele trei lucruri pe care le-aţi lua pe o insulă?
B.F.: Aş lua cu mine „Alchimistul” lui Paulo Coelho, carte pe care aş citi-o pe nerăsuflate de sute de ori, un GPS şi un topor cu care să tai lemne pentru foc şi să-mi construiesc un adăpost.
14. Dacă ar fi să donaţi ceva, cui aţi dona? Cineva cunoscut sau necunoscut?
B.F.: Aş dona cuiva cunoscut, cu siguranţă, pentru că aş şti dacă are nevoie de lucrul ori lucrurile respective. Un cunoscut ar preţui mai mult darul meu decât un necunoscut.
15. Cum vedeţi viitorul tinerilor în România?
B.F: Întotdeauna am crezut în tineri, am crezut că tinerii sunt soluţia pentru a ne scoate din mocirla în care ne afundăm pe zi ce trece. Tinerii sunt soluţia! Nişte tineri bine instruiţi pot scoate ţara asta din impasul în care se adânceşte. Nu bătrânii, nu părinţii noştri, ci noi înşine! Eu cred cu tărie în generaţia din care fac parte şi o spun cu mândrie. Politrucii şi deontologii n-au încredere în noi, nu pierd nicio ocazie să ne taie aripile, să ne umilească, să arunce în noi cu prejudecăţi usturătoare! Dar trebuie să rezistăm. Numai prin perseverenţă putem să le arătăm ca suntem făcuţi din lut bun, de calitate, că suntem salvarea, ieşirea din mocirlă. Ştiu sigur că noi merităm o şansă întru clădirea unui viitor demn de inteligenţa, bunul-simţ, speranţele şi curajul nostru. Pentru mine şi pentru ai mei, o să latru de fiecare dată ca un câine turbat, ce n-are nici mamă nici tată. Cineva sigur o să ne audă şi doar astfel vom putea clădi ceva în viitor!
